CCR: Pot fi membri ai Guvernului persoanele beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau amnistie. Trei judecători ai Curţii Constituţionale consideră că sesizarea Av. Poporului pe Legea 90 ar fi trebuit admisă

Persoanele care sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă sau la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale pot face parte din Guvern, potrivit CCR.


CCR a publicat marţi motivarea la soluţia dată în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ridicată de Avocatul Poporului.

În motivarea deciziei se precizează că sintagma „nu au suferit condamnări penale” încetează să mai constituie o interdicţie la dobândirea calităţii de membru al Guvernului în ceea ce priveşte persoanele care cad sub incidenţa sau sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege.

„Prin urmare, apare cu evidenţă că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, sintagma „nu au suferit condamnări penale”” încetează să mai constituie o interdicţie la dobândirea calităţii de membru al Guvernului în ceea ce priveşte persoanele care cad sub incidenţa/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege. Orice altă interpretare dată sintagmei…

citeste mai mult aici

categorii
Politica
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE