China vrea mai multe importuri şi investiţii străine

Preşedintele chinez Xi Jinping, îndemnat de omologul său american Donald Trump să reducă dezechilibrul comercial dintre cele două ţări, a pledat pentru o creştere a importurilor în China, într-un discurs preluat marţi de presa oficială, potrivit AFP citat de Agerpres.


‘În privinţa comerţului internaţional, dl. Xi a făcut apel la sporirea activă a importurilor şi la stabilizarea exporturilor’, a precizat China Daily, la o zi după o intervenţie a preşedintelui chinez în faţa unei instanţe naţionale responsabilă de chestiuni economice şi financiare.

El a cerut măsuri pentru o mai mare liberalizare a comerţului şi pentru simplificarea procedurilor de import, reducându-se în acelaşi timp taxele vamale ale anumitor produse de consum.

Beijingul a anunţat săptămâna trecută un excedent comercial de 42,7 miliarde de dolari în iunie, după o creştere de 17,2% a importurilor sale şi de 11,3% a exporturilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Chestiunea substanţialului deficit comercial american în raport cu China este una dintre preocupările preşedintelui Trump, care a acuzat Beijingul anul trecut, în timpul campaniei electorale, că ‘fură’ milioane de locuri de muncă Statelor Unite.

El a reproşat de asemenea Chinei că îşi subevaluează moneda pentru a-şi susţine exporturile, o acuză abandonată ulterior.

În privinţa chestiunii valorii yuan-ului, Xi Jinping a făcut apel la ‘menţinerea parităţii la un nivel relativ stabil, rezonabil şi echilibrat’ şi ca moneda chineză să devină treptat ‘o monedă de schimb internaţională’, conform…

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE