Ciclism: Eduard Novak, despre Jocurile Francofoniei – Fiecare participare internațională este un semn că suntem pe drumul bun

Cicliștii români vor participa în premieră la a 8-a ediție a Jocurilor Francofoniei (21-30 iulie) de la Abidjan (Cote d’Ivoire), la o disciplină introdusă abia la ediția trecută, de la Nisa (2013), iar președintele Federației Române de Ciclism, Eduard Novak, a declarat pentru AGERPRES că prezența la competițiile internaționale este un pas către normalitate.


9743ec5d-80a4-49b5-b48e-e084512ed853

”Sincer, pentru noi e prima participare la Jocurile Francofoniei și vine după o perioadă foarte grea prin care a trecut federația în ultimii patru ani. Pentru noi fiecare participare internațională, mai ales la acest nivel, este un semn că ciclismul e pe un drum bun. Am fost anunțați de MTS de aceste Jocuri și de modul în care putem ocupa aceste locuri. Nu știam de această competiție, nu aveam informații. Veneam după o perioadă foarte grea, nu eram recunoscuți de MTS, iar pentru noi fiecare semnal că suntem luați în seamă contează foarte mult”, a declarat Eduard Novak pentru AGERPRES.

Novak a încercat să-l includă pe valorosul ciclist Eduard Grosu în echipa pentru Jocurile Francofoniei, dar acesta a depășit cu doar câteva luni limita de vârstă impusă: ”Lotul este din păcate foarte restrâns, nu avem prea mulți sportivi din care să alegem. Ei vor concura în probele de contratimp și fond. Avem un mare handicap, atât cu sportivii, dar și cu personalul tehnic. Sportivii care s-au lăsat în ultimii 16 ani, nu au revenit în ciclism și avem o mare gaură, vorbim de staff-ul tehnic, antrenori, mecanici, team…

citeste mai mult aici

categorii
Sport
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE