Comisia Europeană acuză Teva că a întârziat vânzarea unei versiuni generice mai ieftine a medicamentului Modafinil

Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, a fost acuzat de Comisia Europeană că ar fi încheiat un acord ilegal cu Cephalon, pentru a întârzia vânzarea unei versiuni generice mai ieftine a celui mai nou medicament care tratează tulburările de somn, Modafinil, transmite Reuters.


99f0532b-ca00-45e4-b112-2b801985612d

Teva a încheiat acordul cu Cephalon ca parte a unei înțelegeri în vederea închiderii unui proces în care Cephalon era acuzată că nu ar fi respectat patentele de procesare ale Modafinil. Înțelegerea a implicat o plată în numerar din partea Cephalon, care a fost apoi achiziționată de Teva, în 2011.

Comisia Europeană susține că acordul ar fi dus la creșterea prețului medicamentului Modafinil.

„Acordul referitor la patente încheiat între Cephalon și Teva a provocat pagube substanțiale pacienților din UE și bugetelor pentru sănătate”, a apreciat Comisia Europeană.

Teva, prezentă și în România, este listată la Bursa din New York și are subsidiare și în SUA.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă…

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE