Constantin: UDMR a procedat corect; dacă acceptau acest troc lucrurile se întorceau împotriva lor


Liderul Pro România, Daniel Constantin, a afirmat, marți, la Palatul Parlamentului, că UDMR „a procedat corect” în privința deciziei privind moțiunea de cenzură, arătând că dacă liderii Uniunii „acceptau acest troc politic lucrurile se întorceau împotriva lor”.

<!– this part to be placed in section, in the place, where the ad should be delivered —


„Nu poți, ceva ce se discută de 16 ani, să agreezi în mai puțin de două ore. (…) Pe un troc politic nu poți să negociezi lucruri extrem de sensibile. UDMR a procedat corect, pentru că, dacă acceptau acest troc politic, lucrurile se întorceau împotriva lor. În Ardeal conviețuiesc foarte bine și cred că o astfel de precipitare ar fi dus din nou la deschiderea unui conflict pe care sper că l-au depășit”, a mai spus Daniel Constantin.

Marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că parlamentarii formațiunii nu vor participa la votarea moțiunii de cenzură.

„Am supus la vot ce vom face mâine la moțiunea de cenzură și în unanimitate colegii mei au votat să nu participăm la vot. Nu vom fi în sală, nu vom participa la moțiunea de cenzură. Noi am avut mai multe discuții începând din ianuarie — februarie, după formarea Guvernului, avem un protocol de colaborare parlamentară (cu PSD-ALDE — n.r.), deci nu am discutat ieri sau alaltăieri și probabil că vom continua discuțiile și mâine și poimâine….

citeste mai mult aici

categorii
Politica
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE