Dragnea susţine că ar trebui amenajate în Parlament locuri speciale pentru fumat. Fumătorii dispun însă de astfel de spaţii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că nu susţine modificarea Legii privind fumatul în spaţiile publice, dar ar trebui ca Secretariatul General al Camerei Deputaţilor să amenajeze locuri speciale pentru fumători, în condiţiile în care clădirea este foarte mare. În prezent, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, sunt amenajate mai multe astfel de locuri.


Întrebat dacă susţine modificarea Legii privind fumatul în spaţiile publice, Dragnea a răspuns: „Păi nu aş susţine, că ne-am obişnuit. (…) Eu am trecut pe altele, pe d-alea cu abur”.

Liderul PSD a mai spus că ar trebui să se amenajeze în Parlament spaţii speciale unde să se poată fuma.

„Aici totuşi ar trebui să se amenajeze nişte locuri pentru fumat. Am vorbit cu Secretariatul General să încerce să găsească. Clădirea e foarte mare”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor.

Însă, în Palatul Parlamentului, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, sunt amenajate mai multe astfel de locuri, pe unele terase şi în unele curţi interioare.

În 3 ianuarie, când se forma Guvernul, premierul desemnat Sorin Grindeanu a fost filmat fumând în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în momentul în care uşa era întredeschisă.

Liviu Dragnea a declarat atunci, referitor la legea care interzice fumatul în spaţiile publice, că această chestiune nu a fost abordată în programul de guvernare, dar legea trebuie să rămână aşa, chiar dacă şi el este fumător.

„Trebuie să recunosc că în programul de guvernare nu am abordat acest subiect, dar mă înclin în…

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE