Gheorghe (Petrom): În 10 ani am investit 13 miliarde de euro; puteam să investim mai mult

OMV Petrom a investit 13 miliarde de euro în ultimii 10 ani, iar dacă numite taxări ar fi lăsat bani mai mulți compania putea să investească și mai mult, a declarat, marți, Mariana Gheorghe, director general Petrom, la forumul „România 10 ani în UE. Progrese, perspective de dezvoltare, provocări”.


c4e59bf9-09c8-4779-bbcb-9bdf979c2694

„În domeniul nostru, dacă nu investești, de fapt nu supraviețuiești. Esența investiției la noi este că o facem pe principii comerciale și atunci dacă vă dau doar un singur exemplu, compania OMV Petrom a investit 13 miliarde de euro în acești 10 ani. (…) Este adevărat, dacă numite taxări ar fi lăsat bani mai mulți puteam să investim și mai mult pentru că avem capacitatea de a dezvolta strategii care sunt sustenabile, strategii care duc la o dezvoltare pe termen lung”, a spus Mariana Gheorghe.

Cu toate acestea, șeful OMV Petrom a precizat că este oarecum falsă judecata potrivit căreia banii ar fi mai bine să fie lăsați la sectorul privat decât la sectorul public, pentru că sectorul public are atribuții foarte clare pe care trebuie să și le îndeplinească și pentru care are nevoie de bani, dar este important și raportul dintre cât se lasă la companii ca să investească pe baze comerciale și cu profitabilitatea pe care o promovează sau se duc la bugetul de stat din care se alocă apoi către investițiile publice.

„Uitându-ne sectorul energetic pentru următorii 10 ani este nevoie de 4 miliarde de euro pe an pentru aducerea întregului sector energetic la nivelul în care…

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE