Ghosn crede că Renault-Nissan va deveni cel mai mare constructor auto mondial în acest an

Directorul general de la Renault-Nissan, Carlos Ghosn, crede că alianța își va devansa în scurt timp rivalii Volkswagen Group și Toyota pentru a deveni cel mai mare constructor auto mondial din lume, informează publicația Automotive News Europe.


ec9dcaf0-5956-4ed3-9de2-e6249609d0f9

În urmă cu trei ani, Carlos Ghosn estima că alianța va fi unul din primii trei constructori auto mondiali până în 2018. Această prognoză s-a adeverit cu un an mai devreme, grație preluării Mitsubishi de către Nissan în 2016.

„Am fost unul din primii trei producători de top începând din luna ianuarie și estimăm că la mijlocul anului vom ocupa poziția de lider, deși nu acesta a fost scopul nostru”, a declarat Ghosn în fața acționarilor Renault la reuniunea anuală de săptămâna trecută.

Potrivit datelor firmei de cercetare JATO Dynamics, în primele patru luni Volkswagen Group a vândut 3,32 milioane vehicule, urmat de Toyota cu 3,06 milioane vehicule și Renault-Nissan cu 3,02 milioane vehicule.

Felipe Munoz, analist la JATO, s-a declarat sceptic că alianța Renault-Nissan va deveni numărul unu mondial în acest an, dar crede că Renault-Nissan va trece în fața Volkswagen Group și Toyota în viitor, având în vedere atuurile sale în domeniul SUV-urilor și vehiculelor electrice, precum și un potențial uriaș în China și alte piețe emergente. „Renault-Nissan merge în direcția corectă în multe aspecte. Își gestionează mărcile foarte bine. Acolo unde Renault este slab Nissan este puternic și viceversa”, a spus Munoz….

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE