INTERVIU VIDEO EXCLUSIV Melisandre şi Davos din „Game of Thrones“: Nu cred că mai contează al cui fiu e Jon Snow în faţa pericolului iminent

Într-un interviu obţinut în exclusivitate de „Adevărul“ cu ajutorul colegilor de la HBO România, actriţa daneză Carice Van Houten (40 de ani) a dezvăluit că personajul ei, Melisandre, s-a schimbat complet, în timp ce actorul irlandez Liam Cunningham (56 de ani) a precizat că Davos este un om de nădejde care îl va ajuta mult pe Jon Snow. 


Cel de-al şaptelea şi penultimul sezon al serialului „Game of Thrones“ a avut premiera la HBO în această dimineaţă, la ora 04.00, în acelaşi timp cu premiera din Statele Unite ale Americii, şi va mai fi difuzat de la ora 20.00. Toate cele şapte episoade ale sezonului vor fi disponibile şi pe HBO GO.


Reporter: La sfârşitul sezonului şase, Melisandre a fost izgonită, crezi că a fost o decizie corectă, având în vedere că l-a readus la viaţă pe Jon Snow?


Carice Van Houten:
Cred că a fost corect ce s-a întâmplat. Am înţeles că trebuie să fac un pas în spate.


Liam Cunningham:
Da, trebuia să readucă pe cineva la viaţă pentru că luase viaţa altcuiva înainte, a fiicei mele adoptive, Shireen. Locul în care am filmat confruntarea era splendid şi cred că fanii au aşteptat tot sezonul această scenă. 


Carice Van Houten:
E păcat totuşi, cred că aş fi fost de ajutor dacă aş fi rămas. 


Liam Cunningham:
Aţi auzit? Ar fi putut fi de ajutor! Ai fi fost moartă dacă Jon Snow nu era acolo. 


Carice Van Houten:
E adevărat.


Liam Cunningham:
Aşa că la sfârşitul sezonului ne-am despărţit. 


Melisandre încă mai are credinţă?


Carice Van Houten:
Cred că i-a revenit puţin după ce…

citeste mai mult aici

categorii
Entertainment
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE