Italia: Un tribunal a recunoscut legătura dintre utilizarea pe termen lung a telefonului mobil și cancer

Un tribunal din Italia a recunoscut în mod oficial legătura dintre utilizarea pe termen lung a telefonului mobil și cancer printr-o decizie ce creează un precedent, a anunțat joi un grup de avocați citați de DPA.


c5b13a1b-3406-4906-a943-12c115d9072c

Cazul din Ivrea (nord-vestul Italiei) privește un manager în vârstă de 57 de ani care și-a folosit telefonul între trei și patru ore pe zi și a contactat o formă benignă de tumoare la creier, potrivit societății de avocatură Ambrosio & Commodo.

După ce un expert din cadrul tribunalului a conchis ”potrivit unui criteriu al probabilității” că utilizarea telefonului mobil este responsabilă pentru neurinomul acustic de care suferă bărbatul, un judecător a hotărât că acesta poate beneficia din partea agenției naționale de asigurări din Italia de concediu medical, menționează sursa citată.

Hotărârea, la care se poate face apel, este ”prima și singura din lume” prin care un tribunal de primă instanță acceptă legătura cauzală dintre telefoanele mobile și cancer, susține Ambrosio & Commodo. Concluzii similare au fost formulate și în 2009 și 2012 de către alți judecători din Italia, însă numai în proceduri de recurs, au adăugat avocații.

Ambrosio & Commodo au publicat informațiile pe un website, recomandând totodată altor pacienți diagnosticați cu tumori la creier, care pot dovedi că au utilizat telefoanele mobile peste 1.640 de ore cumulate, să intenteze procese.

În cadrul comunității științifice, cancerogeneza determinată de radiațiile…

citeste mai mult aici

categorii
Sanatate
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE