Klaus Iohannis: Doresc pentru România o terminare urgentă a crizei şi revenirea la normalitate. Ce a spus preşedintele despre premier

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Berlin, că doreşte ca în ţară să se termine criza politică şi să se revină la „normalitate”, precizând că imaginea României în plan extern nu trebuie pusă sub semnul întrebării de unele „dispute în interiorul partidului majoritar”.



Klaus Iohannis: Doresc pentru România o terminare urgentă a crizei şi revenirea la normalitate

Preşedintele a mai afirmat că România trebuie să reintre într-o zonă de stabilitate, însă a subliniat că, într-o democraţie parlamentară, „viabilitatea unei majorităţi se testează prin vot”.

„Eu vreau să se rezolve criza în aşa fel încât să terminăm repede, să reintrăm într-o zonă de stabilitate şi să facem tot ce trebuie să afcem ca să ducem România înainte. (…) Situaţia economică foarte bună a României, faptul că suntem văzuţi ca şi parteneri serioşi, de încredere şi toate aceste lucruri în niciun caz nu trebuie să le punem sub semnul întrebării sau să dăm impresia că din cauza unor dispute în interiorul partidului majoritar România intră într-o instabilitate. Ceea ce doresc eu pentru România este o terminare urgentă a crizei şi reluarea normalităţii. Într-o democraţie parlamentară, aşa cum este România, viabilitatea unei majorităţi se testează prin vot. Asta vom urmări mâine”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă un partid care la şase luni de la preluarea guvernării încearcă să dea jos propriul guvern poate să asigure o guvernare stabilă, preşedintele a replicat…

citeste mai mult aici

categorii
Politica
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE