Light L16, ciudata cameră foto echipată cu 16 senzori de imagine ajunge la primii săi cumpărători (Camere foto)


Descrisă ca având performanţe la nivelul unui DSLR, oferite din formatul unei camere foto compactă,  Light L16 a avut nevoie de aproape doi ani pentru a ajunge de la stadiul de promisiune la cel de produs care poate fi obţinut în forma finală.

Odată cu perfecţionarea senzorilor foto de dimensiuni mici, au apărut tot felul de concepte de camere foto, Light L16 fiind cu siguranţă unul dintre cele mai năstrujnice. Dispozitivul foloseşte nu mai puţin de 16 senzori şi lentile foto asistate cu hardware şi algoritmi software inteligenţi, pentru a genera imagini în stilul unui aparat foto DSLR.

Practic, există trei formaţii diferite de senzori, cu lentile din plastic cu distanţă focală de trei tipuri. Cinci dintre senzori folosesc lentile echivalente cu distanţa focală de 35 mm, alţi cinci dispun de lentile de 70 mm, iar şase dintre aceştia folosesc lentile de 150 mm. Astfel, imaginile captate pot oferi un cadru mai larg sau mai restrâns, folosind cele trei tipuri de lentile pentru zoom optic, cât şi necesitatea de a căra mai multe obiective.

Bazat pe Android, dispozitivul obţine mai multe imagini simultan care sunt fuzionate apoi folosind algoritmi software avansaţi şi hardware specializat, capabil să asigure procesare aproape instantanee. Fişierele pot fi descărcate şi într-un format proprietar neprocesat, suportat cu ajutorul unei aplicaţii Windows PC care permite ajustarea ulterioară a efectelor depth-of-field.

Cu rezoluţie cumulată de 52MP şi zoom optic…

citeste mai mult aici

categorii
Tech
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE