Liviu Dragnea: Niciodată nu am avut calculul făcut la moţiunea de cenzură şi cu UDMR; nu facem troc

„Niciodată nu am avut calculul făcut şi cu UDMR”, a răspuns scurt preşedintele Camerei Deputaţilor, întrebat dacă îi ies calculele după ce a picat înelegea cu UDMR. La remarca presei care i-a spus că ieri afirma că a venit rândul acelor proiecte ale UDMR privind minorităţile, iar azi au fost retrase de pe ordinea de zi, Liviu Dragnea a precizat: „Am spus exact ceea ce s-a întâmplat. Nu facem niciun fel de troc”.


Comisiile senatoriale de administraţie publică şi pentru drepturile omului au întocmit raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România.

Raportul comun al celor două comisii a fost adoptat cu majoritate de voturi, existând doar trei abţineri.

Şedinţa comună a comisiilor juridice, a drepturilor omului şi cea pentru administraţia publică s-a anulat, marţi dimineaţa, pentru a doua oară, din cauză că reprezentanţii UDMR şi PSD nu s-au înţeles asupra proporţiei unei minorităţi naţionale în populaţia unei localităţi de la care folosirea în administraţie a limbii respectivei minorităţi devine obligatorie.

De asemenea, Biroul Permanent al Senatului a decis marţi dimineaţă să retragă de pe ordinea de zi legile negociate luni cu UDMR în schimbul susţinerii moţiunii de cenură. Printre actele normative care trebuiau votate de senatori se număra instituirea zilei de 15 martie ca ziua maghiarilor din România şi două modificări la legea educaţiei.

citeste mai mult aici

categorii
Politica
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE