Matei Vişniec va reprezenta România la Noaptea Literaturii Europene de la Lisabona

Scriitorul Matei Vişniec şi actorul portughez Nuno Pinheiro vor citi alternativ – în limba română şi respectiv, în limba portugheză – fragmente din cartea intitulată „Teatru Descompus sau Omul Pubelă”, transmite Institutul Cultural Român din Lisabona.


În Lisabona vor avea loc sesiuni de lectură din operele a 11 scriitori europeni, în interpretarea a 14 actori portughezi. Sesiunile de lectură, la care accesul va fi liber, vor avea o durată de 15 minute şi vor fi repetate la fiecare jumătate de oră, pentru a oferi publicului posibilitatea de a vizita toate spaţiile implicate în proiect.

La cea de-a cincea ediţie a serii literare din Lisabona vor participa autori din Germania, Austria, Spania, Franţa, Finlanda, Grecia, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Cehia şi România. 

Cele 11 sesiuni de lectură care vor avea loc în Sala Estúdio de la Teatro da Trindade din Lisabona, între orele 18.30 şi 23.30, sunt organizate de Institutul Cultural Român cu sprijinul Teatrului Trindade Inatel, editurii braziliene É Realizações şi al Teatrului da Garagem.

De asemenea, tot pe 24 iunie, de la ora 15.00, va avea loc o masă rotundă cu participarea scriitorilor Alex Bellos, Jiří Hájíček şi Matei Vişniec.

Matei Vişniec este poet, dramaturg, romancier, jurnalist, membru al mai multor uniuni de creaţie în România şi în Franţa. Este născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi. Oraşul este descris pe larg în romanul publicat de Matei Vişniec la Cartea Românească şi intitulat ”Cafeneaua Pas-Parol”.

A studiat filosofia înainte de a deveni cunoscut în anii 1980…

citeste mai mult aici

categorii
Cultura
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE