Mircea Beuran: O proporție semnificativă a cancerelor gastrointestinale poate fi prevenită printr-un stil de viață sănătos

Experiența Clinicii de Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgență București arată că o proporție semnificativă a pacienților cu neoplazii abdominale se prezintă în stadii avansate ale bolii, în care tumora nu numai că este simptomatică, dar frecvent prezentarea se face pentru o complicație a bolii, afirmă prof. univ. dr. Mircea Beuran.


a27b8208-1483-4e51-9215-4a7401047ed1

„Dată fiind morbiditatea semnificativă asociată unor rezecții chirurgicale extensive pentru tumori avansate locoregional, a scăderii calității vieții și a supraviețuirii reduse pe termen lung, consider că este foarte important ca în România să fie implementate, la nivel național, tehnicile de prevenție și screening al neoplaziilor gastrointestinale. Fără dubiu, politicile de sănătate publică trebuie conduse în această direcție, pentru a urma exemplele statelor cu grad mare de dezvoltare socio-economică (Marea Britanie, Japonia, Olanda, Norvegia, etc.)”, susține medicul într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit acestuia, o proporție semnificativă a cancerele gastrointestinale poate fi prevenită printr-un stil de viață sănătos, iar screeningul este eficient în majoritatea acestor neoplazii atât pentru populația generală (cancerul colorectal), dar mai ales pentru subgrupele de pacienți cu risc crescut de a dezvolta aceste boli.

„Se estimează că aproximativ 50% din îmbolnăvirile de cancer pot fi prevenite. Un studiu publicat în revista ‘Lancet’ în 2005 a identificat nouă factori de risc, care pot fi modificați, responsabili de…

citeste mai mult aici

categorii
Sanatate
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE