Oficial ONU: În Republica Moldova sunt aproximativ 500 de persoane cu statut de refugiat. Cei mai mulţi provenind din Ucraina şi Siria

Aproximativ 500 de persoane cu statut de refugiat sunt prezente în Republica Moldova, cei mai mulţi provenind din Ucraina şi Siria, a declarat Traian Ţurcanu, şeful Biroului de la Chişinău al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, informează portalul de ştiri Unimedia.



Oficial ONU: În Republica Moldova sunt aproximativ 500 de persoane cu statut de refugiat. Cei mai mulţi provenind din Ucraina şi Siria

”În Republica Moldova sunt în jur de 500 de persoane cu statut de refugiat. Dintre acestea 150 sunt sirieni şi alţi 150 ucraineni. Restul sunt din ţări precum Afganistan, Irak, tările africane, dar sunt într-un număr mai mic” a declarat oficialul ONU în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia.

”Numărul ucrainenilor care cer refugiu în Modova este în scădere, sunt mai puţin de 30 de cereri în acest an”, a precizat Ţurcanu.

”Există doar trei ţări care generează peste 50% din numărul de refugiaţi de pe glob. Este vorba despre Siria, Afganistan şi Sudan”, a adăugat Ţurcanu, care a adăugat că ”oamenii pleacă din cauza conflictelor armate, a violării drepturilor omului, a torturii care se aplică”.

citeste mai mult aici

categorii
International
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE