Oficialii Takata anunţă că vor angaja alţi 400 de oameni în fabricile din România şi că vor continua investiţiile la Arad – News.ro

Reprezentanţii Takata Emea, care gestionează operaţiunile producătorului de componente auto în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia, anunţă că vor continua investiţiile în fabricile deţinute în România, respectiv în Arad şi Sibiu, unde vor angaja cel puţin 400 de persoane în următoarea perioadă. Oficialii companiei nipone au declarat, pentru News.ro, că operaţiunile din România ”înregistreză foarte bune performanţe”.


Oficialii companiei nipone Takata au răspuns, marţi, unei întrebări adresate de corespondentul News.ro cu privire la modul în care ar putea fi afectate operaţiunile din România, unde sub umbrela corporaţiei funcţionează două fabrici, una la Arad şi una la Sibiu, potrivit News.ro.

Georg Lamerz, asociat în cadrul Takata Emea, care are sediul în Germania şi gestionează operaţiunile producătorului de componente auto în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia, a declarat că situaţia financiară a acestei companii este ”solidă”, lăsând să se înţeleagă că o eventuală procedură de faliment iniţiată de ”compania mamă” nu ar afecta funcţionarea fabricilor.

”Takata Emea are o situaţie financiară solidă. Ea se întemeiază pe o bună relaţie cu clienţii, de sprijin”, a spus Georg Lamerz.

Acesta s-a referit şi la situaţia fabricilor din România, afirmând că ”înregistrează în prezent foarte bune performanţe, încununate de o situaţie financiară puternică”.

”De exemplu, în Arad am demarat de curând un proiect de majorare a capacităţii de producţie cu 500 de metri pătraţi pentru fabricarea de centuri de…

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE