Şase restaurante şi o unitate tip fast food de pe Litotral, amendate de inspectorii ANSVSA

Inspecţiile derulate în weekend asupra a 56 de unităţi alimentare din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia s-au soldat cu amenzi de circa 16.000 lei, a informat ANSVSA.


În urma acestor controale s-au constatat unele deficienţe cu privire labcomercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie; etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

 

Autoritatea avertizează că unităţile aflate pe litoral sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017.

„Avem o activitate destul de intensă pe litoral, în primul rând pentru că este început de vacanţă şi nu întotdeauna agentul economic îşi intră de la bun început în capabilităţi. Pentru noi, nu amenda este un scop în sine, nu asta ne-o dorim, amenda este o formă corectivă, pe care o aplicăm atunci când nu sunt respectate condiţiile de siguranţă alimentară. Avem şi agenţi economici, care, deşi au fost amendaţi şi le-a fost suspendată sau interzisă activitatea, continuă să vândă, dar ei intră astfel sub incidenţa zonei penale. Din punctul nostru de vedere, scopul nostru declarat este acela de a reduce pe cât posibil riscul apariţiei de toxiinfecţie alimentară. Nu amenzile, nu confiscările sunt scopurile noastre, ci reducerea numărului de cazuri de toxiinfecţii alimentare.” a declarat preşedintele ANSVSA, dr. Geronimo…

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE