Tenorul Andrei Lazăr, numit director interimar al Teatrului „Stela Popescu“

Distins cu Marele Trofeu al Concursului Naţional de Lied „Ionel Perlea” (ediţia a XIII-a), cu Premiul al II-lea în cadrul Concursului Naţional de Interpretare a Liedului Românesc (ediţia a IV-a), precum şi cu  Premiul Forumului Muzical Roman (2013), tenorul Andrei Lazăr este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti


Asociat din anul 2011 proiectelor Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess”, Andrei Lazăr a devenit ulterior solist al Operei Naţionale din Bucureşti, a evoluat în zeci de titluri de operă din repertoriul teatrului, precum si în numeroase recitaluri sau concerte. A participat la premiera absolută a lucrării „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu şi a făcut parte din cele mai noi proiecte ale primei scene bucureştene, sub îndrumarea unor regizori precum: Anda Tăbăcaru Hogea („Don Giovanni”), Ştefan Neagrău (O scrisoare pierdută), Stephen Barlow (Rigoletto; Fantoma de la Operă), Vera Nemirova (Otello), Jonathan Kent (Manon Lescaut), John Fulljames (Cosi fan tutte), Valentina Carrasco (Oedipe), Paul Curran (La traviata), Graham Vick (Fidelio), Andrei Şerban (Lucia di Lammermoor), Carlos Villan (Carmen), actualmente pregătind premiera Don Giovanni de Mozart în regia lui Andrei Şerban.

Din apariţiile sale în operă, recital şi concert, menţionăm colaborările cu Orchestra Naţională Radio, Big Band-ul Radio, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonica „Oltenia”, Teatrul de Operă şi Balet Constanţa, Filarmonica din Sibiu etc. sub baghete precum Ludovic Bacs, Keri-Lynn Wilson,…

citeste mai mult aici

categorii
Cultura
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE