Transference, dezvăluit la E3 2017

Ubisoft a punctat decisiv în ceea ce priveşte jocurile noi anunţate în propria conferinţă de presă de la E3 2017. Unul dintre acestea este Transference, rodul colaborării dintre FunHouse, o divizie a studioului Ubisoft Monteal, şi SpectreVision, o companie de producţie înfiinţată de Elijah Wood, Daniel Noah şi John C. Waller. Transference a fost gândit drept un thriller conceput pentru realitatea virtuală, care va fi însă disponibil şi în versiune non-VR.


Acţiunea din Transference va avea loc în cadrul unei reproduceri digitale a minţii unui om, fiind inspirat într-o oarecare măsură de descoperirile recente din domeniul studiului undelor cerebrale, cercetări realizate cu scopul de a recrea visele. Jucătorii vor încerca să dezlege misterele unei familii şi ale casei în care aceasta locuieşte. Casa va putea fi explorată în detaliu pentru a găsi indicii, iar jucătorii vor avea ocazia de a face cunoştinţă cu fiecare membru al acestei familii, şi de a afla toate amintirile acestora. Deciziile luate pe parcursul jocului vor avea consecinţe majore în ceea ce priveşte soarta familiei.

Transference este aşteptat în primăvara lui 2018, în versiuni VR create pentru PlayStation VR, HTC Vive şi Oculus Rift, dar şi în ediţii non-VR pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

citeste mai mult aici

categorii
Tech
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE