Tudose, după şedinţa coaliţiei: Impozitul pe cifra de afaceri nu va fi introdus. Am luat decizia în avion

Tudose a spus că el s-a grăbit să anunţe
decizia de a nu introduce impozitul pe cifra de afaceri, pe baza datelor pe
care i le-a prezentat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa. Şeful Executivului a
declarat că ministrul Finanţelor a prezentat datele şi în şedinţa coaliţiei,
iar decizia este ca impozitul pe cifra de afaceri să nu fie introdus.


Premierul a precizat că a luat decizia în
avion, în drum spre Bruxelles, şi le-a mai spus jurnaliştilor să considere
subiectul închis.

Întrebat care au fost argumentele pentru a
renunţa la introducerea impozitului, premierul a spus că acesta era „ca o
coasă”, astfel că nu puteai să alegi firele pe care le tai, fiind afectate şi
firmele care plătesc impozit pe profit. El a subliniat însă că vor fi găsite
modalităţi prin care să fie impozitaţi cei care „se cred mai deştepţi ca
statul”, referindu-se la companiile care nu declară profit în România.

Premierul Mihai Tudose afirma, după discuţiile
avute la Bruxelles săptămâna trecută, că impozitul pe cifra de afaceri nu va
mai fi aplicat.

”Am reiterat, din nou, foarte ferm, că nu vom
introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili
în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ceea ce înseamnă
simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vom rămâne în ţinta de 3%”, a
declarat prim-ministrul la Bruxelles.

citeste mai mult aici

categorii
Economie & Afaceri
Niciun comentariu

Scrie un comentariu

*

*

CITESTE STIRI ASEMANATOARE